Bufnita

Bufniţă

Bufniţă sau buhă este un nume dat mai multor specii de păsări din Familia Strigidae (Strigide), Ordinul Strigiformes.

Cea mai cunoscută în România este Bufniţa, Bufniţa mare sau Buha, numită ştiinţific Bubo bubo.

Bufniţa are dimensiuni relativ mari, ajungând la peste 61 cm si 170 cm anvergura aripilor. Este o pasăre impresionantă, care a dat naştere la numeroase povestiri şi legende. Vânează numai noaptea, zburând fără zgomot, la distanţe de până la 15 km de cuib, acoperind prin urmare cca. 700 km pătraţi. Cu toate acestea, densitatea acestor păsări poate fi mult mai mare, dacă există hrană suficientă. Ca şi populaţiile de vulpi şi pisici sălbatice şi populaţia de bufniţe depinde direct de populaţiile de rozătoare (şoareci, şobolani, iepuri, bizami etc). La nevoie se hrăneşte şi cuinsecte. Răspândită în Eurasia şi nordul Africii, buha se găseşte la noi mai ales în Lunca Dunăriişi zonele de câmpie, mai bogate în rozătoare.

Superstiţiile occidentale au atribuit

 bufniţei şi celorlalţi reprezentanţi ai ordinului Strigifomes tot felul de puteri sumbre, determinând vânarea sălbatică a acestora. Aduse de populaţiile de colonişti apuseni şi la români, unele din aceste superstiţii au prins pe alocuri, ca de pildă ce după care buha ar vesti, prin cântecul ei, moartea cuiva. În vechime, folclorul românesc atribuia bufniţei rolul de mesager sau vestitor al pădurii. Deşi culorile variază în funcţie de specie, culoarea cea mai des întâlnită este maro închis şi deschis, în partea anterioară fiind vizibile dungi în nuanţe de alb combinat cu negru sau galben. Are aripile lungi, iar coada şi picioarele sunt scurte. Ghearele puternice îi sunt necesare pentru a se agăţa bine pe crengile copacilor şi pentru a vâna.

Se hrăneşte cu şoareci, crabi, broaşte, lilieci mici, insecte sau chiar iepuri. Deşi această pasăre şi-a atras un renume negativ din cauza sunetului lugubru, asemănător cu un vaiet, ea este foarte folositoare, vânând într-un an aproximativ 10 000 de şoareci care, înmulţindu-se, ar consuma cantităţi uriaşe de hrană şi ar duce la răspândirea multor boli.

Imaginea unei bufniţe din Alaska, aşa numita în engleză Horned Owl. Fotografia aparţine lui Pieter van der Meulen şi poate fi publicată datorită generozităţii lui referitoare la drepturile sale de autor.

Nu are mulţi duşmani, pentru că iese noaptea şi este bine camuflată de culorile penelor. Având vederea foarte slabă (bufniţa vede aproape numai în alb şi negru), în timpul vânatului se bazează mult pe auzul foarte fin şi pe capacitatea de a zbura fără prea mult zgomot (este ajutată de penele lungi şi umflate, printre care pătrunde mult aer), astfel încât victimele sunt luate prin surprindere de multe ori.

Bufniţa este cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, ajungând la înălţimea cuprinsă între 15 şi 61 cm. Trăieşte singură în cuiburi construite în crengile sau scorburile copacilor şi pe pământ, în regiuni stâncoase. Datorită capacităţii de adaptare atât la clima caldă cât şi la cea rece, bufniţa poate fi întâlnită pe întreg globul pământesc, excepţie făcând Antarctica.

Corpul bufniţei este rotund, acoperit de un penaj bogat, cu un cap mare la care se remarcă 2 ochi rotunzi galbeni-portocalii ce ocupă jumătate din mărimea capului.

Bufniţă polară

Bufniţa polară (Nyctea scandiaca), este o pasăre răpitoare care face parte din ordinulStrigiformes, familia Strigidae. Trăieşte în ţinuturile polare nordice de tundră. Femela este mai mare, albă cu striuri şi pete negricioase. Masculul este mai mic, aproape complet de culoare albă. Prada lor constă din lemingii şi alte rozătoare polare, dar şi potârnici de zăpadă sau iepuri. Vânează pe lumină. Cuibăreşte în regiunile mlăştinoase, pe movile de pământ. Iarna în căutarea hranei migrează spre sud. Ca adaptare la clima rece, este penajul foarte dens şi picioarele îmbrăcate în pene.

Arealul de răspândire al păsării

[modifică]Periclitarea speciei

Fără a lua in considerare duşmanii naturali puţini ai bufniţei ca păsările răpitoare lupii de mare(Stercorariidae) sau vulpile polare (Alopex lagopus). Numărul lor a fost decimat drastic prin vânarea ei în perioada de iarnă, în trecut înCanada, azi vânarea fiind interzisă. Dar este mai departe este perclitată prin circulaţia mare de autocamioane. In Scandinavia scăderea efectivului de păsări este explicată prin procesul de încălzire globală a climei pe glob. IUCNa înscris bufniţa polară pe lista roşie a speciilor periclitate.