Pinguini

Pinguinul regal (Aptenodytes patagonicus) este al doilea ca mărime dintre speciile de pinguinidin lume. Cloceşte în colonii uriaşe pe insulele din jurul Antarcticii, unde apele din apropiereaţărmului sunt bogate în peşti şi sepii. Pinguinul regal îşi petrece majoritatea vieţii în mare. Vizitează insulele din jurul Antarcticii doar în perioada de reproducere. Având corpul hidrodinamic, înoată mai repede decât zboară unele păsări.

Habitat

Ţara pinguinului regal se află la 40° latitudine sudică , unde furtunile sosite din vest se dezlănţuie deasupra valurilor uriaşe. Păsările trebuie să reziste la iernile lungi, când soarele este de-abia vizibil. În extremitatea sudică solul este acoperit de regulă de un strat gros de zăpadă, însăpinguinii trăiesc la nord de regiunile acoperite cu gheţuri permanente unde îşi găsesc tot anul hrană. Pinguinii alunecă cu graţie în apa rece ca gheaţa. Îndemănarea subacvatică se contrazice puternic cu mişcările neîndemâmatice de la nivelul solului. Această specie de pinguin cloceşte în colonii mari, în regiunile de coastă din aria sa de răspândire. Aici vara cresc puţine plante, iar iarna peisajul este acoperit de un strat continuu de zăpadă.

[modifică]Mod de hrănire şi vânătoare

Pinguinul regal carnivor este un vânător îndemânatic, ce prinde peşti cu ciocul său recurbat şi tăios. Excrescenţele prezente pe partea interioară a faringelui şi pe limbă, permit prinderea sigură a prăzilor alunecoase. Pinguinul elimină excesul de apă salină din cioc prin compresie. În perioada decembrie-februarie pinguinii regali vizitează apele din apropierea insulelor Falkland,Georgia de Sud şi Sandwich de Sud, pentru a căuta hrană. Se aventurează până la hotarul gheţurilor plutitoare şi prind peştii ce vin la suprafaţa apei să consume fitoplancton (masă de particule minuscule vegetale), ce creşte datorită acţiunii razelor solare. Oferta bogată de hrană ajută pinguinii să acumuleze un strat gros de grăsime, pentru lunile reci de iarnă. Foca-leopardeste cel mai mare inamic al pinguinului regal. Dacă un grup de pinguini observă un prădător, păsările înoată rapid la mal, iar în acelaşi timp lovesc apa cu “înotătoarele”. Panica şi zgomotul induc în eroare foca-leopard, astfel poate prinde doar exemplarele mai slabe.

[modifică]Caracteristici de alcătuire

• Aripile: sunt puternice, robuste, cu formă de înotătoare şi propulsează pasărea sub apăasemănător unei elice.
• Picioarele: în apă, în timpul vânătorii servesc la ghidare. Sunt foarte bine vascularizate şi astfel sunt potrivite pentru menţinerea ouălor la cald şi clocirea acestora.
• Penajul: penele cu lungimea de 6 cm, acoperite de sebum, alcătuiesc un strat protector pe întreg corpul. Acest strat protejeazăpasărea faţă de frig şi umiditate şi păstrează căldura atât pe uscat cât şi în apă. Puii au un penaj pufos, ce este prezent până la vârsta de un an, când li se dezvoltă penajul de adult.
• Ciocul: este lung, uşor recurbat şi tăios, ideal pentru prinderea prăzilor.

[modifică]Reproducerea

Oul pinguinului regal

Primăvara pinguinii ies pe uscat şi năpârlesc încă înaintea începerii perioadei de clocit. În aproximativ două săptămâni penajul vechi va fi schimbat cu unul nou, strălucitor. După aceasta păsările sunt pregătite pentru reproducere. Femela depune un singur ou la fiecare doi ani, , în luna noiembrie sau chiar primăvara. După aceasta intră în mare pentru o lungă perioadă, pentru a se hrăni. Masculul ţine oul pe labele picioarelor şi îl menţine cald acoperindu-l cu un pliu cutanat. Timp de două săptămâni masculii nici nu se mişcă. După revenirea femelei oul este încălzit de ambii părinţi. Puiul apare după aproximativ opt săptămâni. În ciuda stratului gros de pene pufoase, părinţii îl poartă pe labele picioarelor, până când acesta îşi poate regla singur temperatura corporală. Când atinge o anumită vârstă, puiul îşi părăseşte părinţii şi formează “grădiniţe” cu celelalte păsări tinere. Micul pinguin atinge 80% din greutatea adulţilor, însă după lunile de iarnă, acest procent scade la 40%. Până în primăvară îşi atinge greutatea finală şi i se dezvoltă şi penajul de adult. În decembrie părăseşte definitiv cuibul şi practic este capabil să se îngrijească singur..

    

Pinguin imperial

   Pinguinul imperial (Aptenodytes forsteri) este cea mai mare şi mai rezistentă pasăre marină. Face parte, împreună cu pinguinul regal, din genul pinguinilor imperiali (Aptenodytes). Trăieşte pe banchizele imense plutitoare ale Antarctidei, suportând temperaturi de -20°C şi vânturi cu putere de uragan.

[modifică]Habitat

Pinguinul imperial trăieşte pe banchizele Antarcticii şi ale mărilor înconjurătoare, fiind astfel singura pasăre din lume care nu calcă în viaţa ei pe tărâm uscat. Spre deosebire de păsările zburătoare, el nu are oasepneumatice. Astfel se poate explica parţial de ce scufundările sub apă nu reprezintă un efort pentru el. Se poate scufunda până la adâncimi de maxim 565 m şi poate rămâne sub apă chiar şi 22 minute, mult mai mult decât alte specii de păsări scufundătoare.

Cu toate că pinguinul imperial este un animal marin şi îşi dobândeşte hrana exclusiv din apă, cuibul şi-l face la adăpostul unui zid de gheaţă, la o distanţă mare de litoral. Deoarece păsările clocesc iarna, ele trebuie să aleagă un loc unde gheaţa nu se topeşte de la venirea verii până când puii devin independenţi. Tocmai din acest motiv unele păsări se deplasează şi până la 300 km în interiorul banchizei.

În Antarctica vieţuiesc peste de 300 000 de pinguini imperiali. În arealul lor şi chiar în afara acestuia au puţini inamici naturali. Numai leul de mare şi balena ucigaşă mai prind uneori câte un pinguin imperial mai dezvoltat. Pe banchizele plutitoare se mai întamplă ca şi pescăruşiirăpitori să fure câţiva pui. Cel mai mare pericol pentru puii de pinguini îl reprezintă totuşi lupul-de-mare.

Pinguinul imperial vânează peşti şi raci. Nu este un înotător deosebit de rapid, atingând sub apă viteze de doar 6–27 km/h.

[modifică]Reproducere

Ou de pinguin imperial

Masculul cloceşte timp de 40–50 de zile, protejând oul de frig cu ajutorul membranei de clocit ce îi atârnă de la nivelul abdomenului. Masculii se aşează aproape unul de altul pentru a păstra căldura, numărul acestora depăşind uneori 6000. Timp de 110–115 zile, ei nu mănâncă absolut nimic.

Femela revine cu puţin timp înainte de ecloziune,(sau la cateva zile dupa) preia oul, iar apoi protejează puiul timp de aproximativ 40 de zile. Masculul, epuizat, care până în acest moment a pierdut aproape jumătate din greutatea corporală, poate porni, în sfârşit, în căutarea hranei. Când puiul devine suficient de mare pentru a vieţui singur, rămâne cu puii de aceeaşi vârstă într-o „grădiniţă”, părintii lor pornind la vânătoare.

Pinguinul imperial este un „turist” perseverent. Unele colonii, cum ar fi cea din insula Hope, se află la distanţa de 300 km de ţărm.

Pinguinul african (Spheniscus demersus)

Spheniscus demersus, pinguinul african, pinguini, specii de pinguin, specie amenintata cu disparitia

Pinguinul african, cunoscut si sub denumirea depinguinul cu picioare negre poate fi intalnit pe coasta de sud-vest a Africii, unde traieste in colonii mari, reprezentand una dintre cele mai surprinzatoare aparitii de pe continentul african. Din cauza sunetelor stridente pe care le scote, a mai fost denumit sipinguin magar (“jackass penguin”).

Exemplarele apartinand speciei Spheniscus demersus sunt pinguini de marime medie, avand o constructie robusta, corpuri greoaie si o coloratura speciala: spatele este negru, iar zona inferioara este alba, cu pete negre de dimensiuni diferite pe piept si pe abdomen, care ii ajuta sa se camufleze (albul deruteaza pradatorii aflati in aer, iar negrul pe cei aflati in apa). Aceste pete reprezinta, de asemenea, un fel de amprente unice, cercetatorii sustinand ca nu exista doi pinguini care sa aiba aceleasi pete.

Masculii sunt mai mari decat femelele si au ciocurile mai dezvoltate. In general, cresc pana la 68-70 cm in inaltime si pot ajunge la o greutate de 2 pana la 5 kilograme.

In mod neobisnuit, nu au un sezon fix de imperechere , insa perioada clocitului in Namibia este cuprinsa intre lunile noiembrie si decembrie, iar in Africa de Sud intre martie si mai. Fiecare pereche se intoarceanual la acelasi cuib, situat, de regula, in adaposturi, sub bolovani sau in tufisuri, pentru a proteja ouale de temperaturile extreme. Ambii parteneri participa la clocitul acestora, iar perioada de incubatie dureaza in medie 40 de zile. Dupa ce ies din oua puii mai raman o perioada de 30 de zile sub atenta supraveghere a parintilor, care ii hranesc cu mancare regurgitata.

Pinguinii africani sunt adaptati vietii acvatice si pot inota cu o viteza de 20 km/h, parcurgand distante cuprinse intre 30 si 70 km intr-o singura calatorie; scufundarea dureaza in medie 2 minute si jumatate si atinge o adancime de 60 m. Se hranesc cu ansoa sau sardine. Desi au un penaj rezistent la apa, acesta se schimba anual, iar pinguinii stau pe uscat vreme de 20 zile (intre lunile noiembrie si ianuarie in Africa de sud si intre aprilie si mai in Namibia) pentru a naparli.

Spheniscus demersus este o specie amenintata cu disparitia, in principal, din cauza pescuitului intens si a poluarii apelor cu petrol. Conform declaratiei expertului in fauna Lauren Waller, “in 2008, existau per ansamblu 28.000 de perechi implicate in reproducere pe toata coasta sud-africana. Ceea ce inseamna un declin de 70% al populatiei de pinguini in ultimii 50 de ani”